7 tipuri de experiențe traumatice emoțional. De ce traumele nu trebuie să fie neapărat o experiență fizică sau ceva evident.
- Am auzit mult discutându-se despre traume. Am auzit oameni care critică alți oameni pentru depresii și alte probleme de sănătate mintală pentru că “nu a avut o viață grea” , „se plâng prea mult", "asta e noua generație”, ”pe vremea mea nu era depresie”, „li s-a ajuns cu binele”, "are bani și e faimos ce depresie domnule..” “nu l-a bătut nimeni”, etc.
- Experiențele traumatice pot fi de ordin fizic, sexual sau emoțional. Nu trebuie să fi neapărat bătut, agresat fizic sau sexual pentru a fi traumatizat. Culmea, abuzul emoțional este foarte întâlnit, dar și mai culmea este foarte neglijat, și ignorat, ba chiar considerat inexistent sau o problema a noii generații.
-
A crește copilul în frică.Traumele emoționale pot avea loc, și deobicei au loc în copilărie. Pornesc chiar de la părinți de multe ori, sau colegi, profesori și educatori. A crește copiii în frică de părinți, așa numita”să șite de frică” “bătaia e ruptă din rai, “unde dai acolo crește”,. Aceste expresii se referă la abuz fizic în mod special, dar manipulează copilul și îl face să creadă că este normal ce i se întamplă. Aceste expresii normalizează anormalitatea, sunt un tip de gaslighting dacă vreți. Nu, nu este normal ca un copil să știe de frică. Frica nu înseamnă respect. Să ne punem problema în felul următor. Tu, părintele ești persoana lui de referință, ești universul și protecția lui, ești cel care face să fie bine, care îl apără, îl hrănește etc. Apoi tu îl agresezi. Ce va înțelege și învăța copilul? Tot universul lui, esti tu, si tu îl agresezi. În cine să mai aibă încredere? Va învăța că este normal să fi agresor, că asta înseamna iubire, și nu de puține ori va deveni agresor. De unde și replici de genul “ si pe mine m-a batut tata cu cureaua si bine am ajuns”. Dar oare potențialul tău nu era de zeci de ori mai mare dacă nu aveau loc acele bătăi? Un copil agresat își va crea o schema cognitivă de insecuritate, de abandon, de vulnerabilitate, neîncredere, abuz, care duce în timp la probleme emoționale, probleme conjugale, tulburări de personalitate. Aceste lucruri nu sunt mereu evidente, sunt deseori negate, reprimate. Mulți nu ajung în depresie, și consideră că oamenii slabi ajung acolo, dar au de fapt manifestări de tulburări de personalitate sau au dificultăți în a menține relații sau joburi.
-
Bullying-ul. Acesta poate avea consecințe pe tot parcursul vieții. Stima de sine sine scăzută și batjocura se vor îrădăcina în mintea unui copil, care atunci învață despre viață și despre siguranță. Își va crea o schema cognitivă de insecuritate, de abandon, de vulnerabilitate, neîncredere, abuz, izolare socială sau nevoie de aprobare. Acest lucru poate duce la instabilitate în relații, în imaginea de sine, în carieră etc. și chiar la probleme de sănătate mintală.
-
Manipularea.Toate familile au problemele lor, și în general e bine să nu facem vâlvă public despre ele, dar când ajungem să îi spunem copilului să “nu spele rufele în public”, uneori, nu tot timpul, s-ar putea să fie vorba despre lucruri anormale care se întâmplă în familie, și care doresc să fie ascunse. Cum? Prin a face copilul să considere că sunt normale, și să-l convingem că acestea nu trebuie arătate în societate, chair dacă sunt normale. Aceasta poate accentua o traumă. Dacă în familie copilul este abuzat emotional, sau poate si sub altă formă, și nu are voie să spună ce se întâmplă, acest lucru adâncește trauma, îl invalidează emotional dar îi invalidează și experiența, ca și cum nu contează prin ce trece. Produce și vinovăție și sentiment de insecuritate, scheme cognitive de abandon/instabilitate, neîncredere/abuz sau izolare socială, auto-sacrificiu, deprivare emoțională, auto-pedepsire. Tipurile de manipulare sunt discutate în articolul :: Manipularea și abuzul emoțional- 16 tactici de manipulare :: Descarcaredeemotii (webnode.ro)
-
Subjugare.Trauma emoțională se poate regăsi și la școală, prin rușinarea copiiilor în fața clasei, prin subjugarea lor, prin a nu-I lăsa să aibă replica sau să pună întrebări, prin a-I compara cu ceilalți colegi pentru a le arăta minusurile, ceea ce bineinteles, va duce la stima de sine scăzută, frustrare, scheme cognitive de vulnerabilitate, subjugare, autosacrificiu, etc.
-
Lipsa validării emoționale. ”Nu ai voie să te simți așa/nu ai motiv”,”baieții nu plâng, numai fetițele”, ”fii bărbat” . Foarte multe persoane sunt axate pe interzicerea plânsului, în special la băieți, sau pe ironizarea lui, sau invalidarea completă a acestui comportament. Emoția trebuie să iasă din noi...fie prin plâns, fie prin alte metode. Plânsul este o metodă de eliberare relativ inofensivă. Cum se poate elibera acea emoție dacă nu prin plâns? Ei bine, prin violență, auto-agresivitate, reprimare (care ulterior este corelată cu o largă gamă de probleme de sănătate mintală). Nu, nu esti slab dacă plângi, și nici nu-i o rușine. Nu, nu ești puternic dacă ți totul în tine, asta înseamnă că reprimi. Când plângi, durerea se eliberează, când reprimi se adună. Lipsa de validare emoțională poate produce scheme cognitive de deprivare emoțională, auto-pedepsire, pesimism, sine infantil.
-
Învinovățirea copilului. Aici mă refer la învinovațirea pentru certurile familiale ”din cauza ta tot urla maică-ta”, ”din cauza ta nu vine taică-tău acasă”, ” tu ne mănânci toti banii”, etc.” sau blamarea lui pentru că este victima cuiva (bullying, agresiune, etc.) "e vina ta ca nu te aperi", "e vina ta ca te îmbraci prea sumar", "e vina ta pentru ca esti slab" etc. Această abordare poate marca de asemenea puternic un copil, dezvoltându-i mai târziu scheme cognitive de izolare socială, deficiență și rușine, incompetență sau eșec, hipercriticism și pedepsire.
-
Condiționarea iubirii, afecțiunii, valorizării copilului. Acest lucru se referă la a impune anumite standarde pe care acesta să le atingă pentru a “merita” să fie iubit sau valorizat. Se poate exprima direct “mama te iubeste cand esti cuminte/ cand iei note mari, etc” sau indirect prin atitudine. Acest lucru poate duce la dezvoltarea de scheme cognitive de izolare socială, subjugare, nevoie excesivă de aprobare socială, dependență, etc.
-
Acest articol nu este menit să producă vinovăție în rândul părinților. Este normal ca un părinte să NU facă totul perfect. Da, părintele cu intentii bune poate din păcate produce trauma emoționale copilului, însă acest lucru nu este neapărat de blamat. Fiecare părinte își iubește copilul și face ceea ce consideră și știe la acel moment, cu siguranță fără intenția de a leza în vreun fel starea emoțională a copilului, și de multe ori chiar cu dorința de a-l ajuta. Este de așteptat să perpetuăm generații întregi anumite greșeli în parenting, deoarece așa am fost și noi crescuți și nu am avut acces la alte informații. Dragi părinți, cu toții greșim, nu-i capătul lumii! Important este să ne corectăm. Tot ce este scris mai sus devine abuz emotional când este ceva repetitiv, un tipar de a crește copilul, nu o întâmplare nefericită sau un moment de slăbiciune. Acum să ne uităm și la revers. În ziua de astăzi, deseori…orice faci ca părinte sau profesor este văzut ca fiind abuziv de o anumită cateogrie de oameni. Dacă ai ridicat tonul, ai abuzat copilul, dacă ai spus NU pe un ton ferm, ai abuzat copilul, dacă te-ai impus puțin ca profesor esti abuziv, etc. Pare că există două tabere…una consider că bataia e ruptă din rai, iar celalată…că orice e un abuz.
-
Nu, bătaia cu siguranță nu e ruptă din rai, dar nici orice nu reprezintă un abuz, astfel riscăm să creăm viitorii adulti care au impresia că orice li se cuvine cu scheme cognitive de grandomanie și autodisciplină/autocontrol redus.
*Lista schemelor cognitive menționate, care crează la rândul lor gânduri automate implicate în tulburări emoționale și tulburări de personalitate se găsește în aritcolul :: Cum să ne creștem satisfacția cu viața? Legătura gând-emoție-comportament :: Descarcaredeemotii (webnode.ro)
REFERINȚE
Durvasula, R. S. (2019). " Don't You Know Who I Am?": How to Stay Sane in an Era of Narcissism, Entitlement, and Incivility. Post Hill Press.
Sieff, D. F. (2014). Understanding and healing emotional trauma. Taylor & Francis.