Abuzator și abuzat
Sunt oameni, care niciodată nu vor înțelege cum e să fi cel mai mare dușman al tău, și totuși, o parte din ei sunt. Sunt oameni care realizează, luptă, și pierd. Eu pierd. Zi de zi. Frica a câștigat zeci, sute, mii de lupte. Sper ca într-o zi să nu câștige războiul. Mintea te minte. Frica ne minte. Frica mă minte. Ea îmi spune că dacă mă predau, voi găsi un confort. Ea îmi spune că dacă pierd războiul mă voi elibera. Ea îmi reamintește zi de zi, minut de minut că sunt încarcerată zi de zi si minut de minut. Sincer, sunt complet socata ca scriu aceste rânduri. E destul de socant sa mă disociez de ceea ce mă însoțește mereu. Dar ea vrea să mă acapareze, să fim una și aceeași. Am fost. Suntem. Dar nu acum. Acum am reușit să o aduc puțin la tăcere. Nu va dura mult. Pentru acei oameni care nu pot înțelege cum este să trăiești cu tine însuți când ești cel mai mare dușman al tău, am de oferit niște mici explicații
Să spunem că trăiești cu o persoană care dorește să te înnebunească, care încearcă să te abuzeze emoțional, poate fizic..un soț abuziv să spunem. Acum, imaginează-ți că acesta te însoțește absolut oriunde. Imaginează-ți că te privează de somn, că îți repetă non-stop, cele mai mari frici pe care le ai. Si nu pleaca. Niciodată. Stă mereu în spatele tău și îți șoptește, mereu, mereu, mereu, orice ai face, aceleași lucruri obsesiv. Acum imaginează-ți că de fapt nu e nimeni în spatele tău. Ești tu. Și nu poți scăpa de tine. Nu te poți elibera de tine. Nu poti să emiți un ordin de restricție împotriva ta. Nu poți să te asculți, dar nu poți nici să taci.
Când esti cel mai mare dușman al tău, și traiesti cu tine în mod abuziv, cine te poate abuza mai mult? Ce te poate de fapt face să cazi? Ce poate de fapt să te distruga? Ce poate de fapt să te roadă? Sa te macine? Sa te omoare? Sa te doboare? Doar tu. Când reușești să te lupți cu tine, și dacă, atunci, poți să te lupți cu oricine. Speranța moare ultima. Dar moare. Totuși, realizez, că cel mai mare rău mi l-am făcut singură. Realizez că nimic în viață nu mi-a provocat suferință mai mare decât mi-am provocat. Pardon! Decat mi-a provocat acea voce. Acea voce care mă urmărește mereu. MEREU. NIMIC. Atunci ce mă poate dobori cu adevărat? Nimic. Nimic nu poate fi mai rău decât ceea ce îmi fac eu. Nimeni nu îmi poate spune lucruri mai urâte, nu, nu îmi poate produce mai multă agonie, furie, frica, dezgust. Dacă pot trăi cu mine, pot să trăiesc orice. Când trăiești zi de zi ca si cum cea mai mare frică ar fi reală, ajungi să o confuzi cu realitatea. Când va fi realitate, care va fi diferența? De ce te temi de fapt, când deja ai trăit tot ce se putea trăi? De ce te temi de fapt când deja ai trecut prin sentimentul de care îți era frică?
Iubesc singurătatea. Si sti de ce? Pentru că e singurul moment în care pot fi complet sinceră. Pot să simt ce simt, pot să reacționez cum simt, nu mai trebuie să mă ascund de gânduri, reacții, emoții. Nu mai trebuie să fiu într-un rol..fie el de fiica, iubita, terapeut sau orice altceva.. Nu mai trebuie să fac pe plac cuiva, nu mă vede nimeni, nu mă știe nimeni, nu mă judecă nimeni. Pot fi eu. Pot să fiu cea mai mare ticăloasă, cea mai mare neimțită, cea mai mare mizerie de om, cea mai distrusă persoană, cu nervii la pământ, pot să plâng, să râd fără motiv,pot. Nu mai trebuie să fac nimic și nu mai trebuie să fiu nimic. Pot doar să fiu. Nu trebuie să dau explicații, pot doar să fiu.
Mintea mă face să mor înainte să mor, și să trăiesc ca un mort într-o lume vie, care nu înțelege sensul morții. Dar nici al vieții.