Blamarea victimelor și apărarea agresorilor

26.08.2022 19:01

              

                 Există o tendință de a blama victimele în locul agresorilor. Nu odată am văzut cazuri în care o femeie violată este blamată pentru că era îmbrăcată sumar, un elev bullied blamat că nu știe să reacționeze, o fetiță minoră racolată de un bărbat adult că l-a instigat, o femeie bătută blamată că nu pleacă din relație, și multe alte exemple.

               Oare de unde această tendnință de a atribui vina mai repede victimei decât adevăratului vinovat și anume agresorului? De ce simt unele persoane nevoia de a victimiza agresorii sau a-i scuza, și de a blama victimele?

               În primul rând am să încep prin a explica ce este eroarea fundamentală de atribuire. Eroarea fundamentală de atribuire este tendința de a atribui intern cauza comportamentului sau a situației prin subestimarea rolului contextului.

               Primul caz: O femeie de 40 de ani, profesoară, cu 2 copii, bine văzută în orașul ei, este violată într-o seară când se întoarce de la o prietenă acasă.

               Al doilea caz: O femeie de 25 de ani, care lucrează ca și chelneriță, este violată într-o noapte când se întoarce din club acasă.

               Aici apare eroare fundamentală de atribuire. În primul caz, cel ma probabil violul va fi atribuit ca vină violatorului, adică va fi atribuit extern victimei și nu intern, altfel spus probabil nu va fi considerată victima de vină. În al doilea caz, din păcate vor apărea erori de atribuire, chiar dacă este tot o femeie violată, vor exista persoane care vor atribui cauza violului intern, altfel spus este vina ei, sau chiar dacă nu este vina ei, are o parte din vină deoarece a mers în club, probabil era îmbrăcată provocator, etc. Aceste persoane care vor atribui astfel cauza violului, vor ignora parțial rolul contextului sau vina agresorului.

               Totuși, la ce servește această eroare fundamentală de atribuire și de ce oamenii tind să o facă?

               Ei bine, dacă considerăm că oamenii primesc ceea ce merită, în special dacă ne diferențiem de aceștia prin majoritate atributelor și cu care nu avem prea multe în comun (probabil fata de 25 de ani nu va fi criticată de alte fete de 25 de ani care merg în club, ci de persoane mai în vârstă sau care privesc ca ceva foarte negativ mersul în club sau job-ul de chelneriță), suntem cumva feriți. Altfel spus, există tendința de a blama victima pentru a ne asigura pe sine mai mult sau mai puțin conștient că nouă nu ni se poate întâmpla. Va fi atribuită cauza violului (cel de-al doilea caz) faptului că fata era îmbrăcată sumar sau că venea de la club, astfel dacă nu mergi în club și nu te îmbraci sumar ție nu ți se poate întâmpla. Bineînțeles prejudecățiile și stereotipurile sunt foarte implicate în acest proces.

               Cel mai grav este pentru mine însă când văd acuzații și atribuirea cauzei unei hărțuiri de acest gen unui minor. Chiar cu puțin timp în urmă citisem o știre, că, undeva lângă orașul meu, o fetiță de 14 ani a fost convinsă de un bărbat de 30 de ani să întrețină relații sexuale în rânduri repetate, fapt ascuns de părinți la cererea individului. Până aici, deși grotesc, nimic din ce nu am mai auzit. Șocul l-am primit însă când am deschis secțiunea din comentarii și am sesizat că minim 50% din comentarii blamau fetița de 14 ani. Primul gând mi-a fost...cum? Cum poți blama o persoană care nu are discernământ legal, și de nici un fel, care este manipulată în mod evident de autoritatea și dominanța pe care o are un adult asupra ei. Comentariile erau ceva de genul: „Vagaboanta, lasa ca i-a placut” „sigur si-a cerut-o, asa sunt minorele din ziua de azi” „e vina ei ca nu le-a spus parintilor” „l-a instigat, nu vedeti cum se imbraca fetitele din ziua de astazi?” „bravo lui, daca era c...” etc.

               Culmea, multe din aceste comentarii veneau din partea unor tătici, bunicuțe, etc. Lucru care inițial m-a șocat. Apoi am realizat că acești oameni se apărau oarecum....dacă consideră că fetița este de vină, în mintea lor inconștientă nepoților sau copiiilor lor nu li se poate întâmpla la fel, că ei au copii „cuminți”.

               Bineînțeles nu doar acest aspect face o mare parte din populație să blameze victimele. Mai există cel puțin două motive: misoginismul care este atât de comun la noi în țară și dorința de a avea o viziune mai pozitivă asupra lumii. Nu dorim să trăim într-o lume în care există oameni răi care fac rău altor oameni random, normal. Atunci avem nevoie să considerăm că totuși acea persoană nu este atât de malefică, probabil din alte motive a violat/abuzat/etc., astfel apărându-ne din nou de imaginea unei lumi în care există oameni care fac lucruri rele pur și simplu sau în care putem fi chiar noi victime și în care lucrurile NU sunt corecte.

                Majoritatea dintre noi avem gândul irațional că lucrurile ar trebui să fie corecte în lumea aceasta, iar văzând că nu sunt, organismul/mintea se apără, găsește un mod în care să vadă o oarecare echitate...este și vina ei! Acum putem dormi liniștiți.

               Femeile care sunt victime ale violenței domestice sunt deseori blamate „ea e de vină că nu a plecat”. Aici trebuie să luăm în considerare ce înseamnă o relație abuzivă, și că aceasta nu este abuzivă dar la nivel fizic. Cea mai mare parte din victimele abuzului domestic sunt manipulate și dominate psihologic, trăiesc în frică, sunt amenințate și bătute și mai mult când intenționează să părăsească agresorul. Mulți dintre bărbații care abuzează femei și utilizează violența domestic suferă de tulburări antisociale sau narcisiste, iar literatura de specialitate ne-a arătat de atâtea ori cât de mult își pot doborî psihic aceste persoane partenerii, îi pot manipula și îi pot învăța să se simtă fără scăpare/neajutorați, și de multe ori din păcate chiar sunt (având în vedere justiția pentru violență domestică din România).

               Alt exemplu observat în ultimul timp este blamarea ucrainienilor pentru atacul rușilor, în special după ce am primit refugiați. Am observat cum lumea începe să spună lucruri precum “ucrainienii sunt mai rai ca rusii”, iar la întrebarea de ce, nimeni nu părea să aibă vreun argument valid. Probabil, același mecanism, dacă considerăm că ucrainienii sunt răi, vedem o oarecare corectituine pentru război la nivel inconștient și nu ne simțim atât de în pericol.

               Am scris acest articol în speranța că poate îl citesc și persoane care au tendința de a blama victimele...și se gândesc de două ori înainte, acum că au aceste informații care le explică ce este ascuns în mintea lor.

 

REFERINȚE

Eigenberg, H., & Policastro, C. (2016). Blaming victims in cases of interpersonal violence: Attitudes associated with assigning blame to female victims. Women & Criminal Justice, 26(1), 37-54.

 

Felson, R. B., & Palmore, C. (2018). Biases in blaming victims of rape and other crime. Psychology of Violence, 8(3), 390.

 

Durvasula, R. (2015). Should I Stay or Should I Go: Surviving A Relationship with a Narcissist. Simon and Schuster.