Fii vulnerabil! Vulnerabilitate, curaj și incertitudine.

01.09.2022 13:42

             

                 Toată viața m-am luptat cu incertitudinea. Am nevoie de control, am nevoie să știu ce urmează, să fiu pregătită, instinctul de conservare dorește să știe următoarea mișcare a vieții și să mă protejeze de orice variabilă necunoscută, de orice scenariu nefavorabil: Dorință de control, dorință de conservare, dorință și mai ales nevoie de certitudine.

               Mereu am încercat să controlez viitorul, cred că toți încercăm într-o oarecare măsură. Ne face să ne simțim mai calmi, mai siguri, mai liniștiți și lipsiți de anxietate sau frică. Avem impresia că dacă știm următorul pas, îl vom controla și atunci nu vom mai fi predispuși unei situații nedorite. Oare?

               Ce controlăm de fapt? Ce putem controla de fapt în toată viața noastră? Cât putem de fapt controla din toată viața noastră? Mai nimic. Avem iluzia că deținem controlul, când de fapt departe de adevăr acest lucru. Avem impresia că dacă putem controla modul în care arătăm, modul în care ne comportăm, ce mâncăm sau ce bem, că putem controla când și dacă dorim să ne căsătorim sau să facem copii, că ne putem alege cariera, etc. înseamnă că avem control asupra vieții. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu. Bineînțeles că toate cele de mai sus ne ajută să ne punem în ordine viața și să evităm sitații nedorite, ne ajută să luăm decizii sănătoase care să ne protejeze sănătatea, dar nu ne oferă siguranța controlului.

                Vestea proastă: Nu putem controla viitorul, nu putem controla viața, nu există certitudine! Vestea bună: Nici nu trebuie. Cât timp ști că ai făcut tot ce ține de tine, este în regulă.

               Este în regulă să te predai necunoscutului, să guști puțină incertitudine. Dacă am ști mereu ce urmează, ce sens ar mai avea viața? Desigur, este neplăcut când nu ști ce se va întâmpla în special în situații critice...

               Când vizionăm un film, plin de clișee, putem prevedea fiecare tip de replică, scenă și final, va fi un film plictisitor. Ce face o comedie să fie amuzantă? Neprevăzutul. Ce face un film de acțiune să fie incitant? Neprevăzutul. Ce face un film horror să fie palpitant? Neprevăzutul. Dacă știm gluma ce urmează să fie făcută, își pierde din amuzament, dacă știm ce urmează să facă infractorul din film sau când apare fantoma, filmul va fi lipsit de entuziasm și nu va mai fi captivant.

               Așa este și cu viața. Neprevăzutul, incertitudinea sunt cele care dau gust. Câteodată vom trăi un film de dramă, alteori o comedie, uneori acțiune, și alteori horror, dar la sfârșitul filmului vom ști că acel film a fost incitant, captivant și că a meritat „vizionat”.

               Avem impresia că ne protejăm prin deținerea excesivă de control, ne protejăm de suferință. Ei bine, într-o oarecare măsură, da...dar ne protejăm și de bucurie, de entuziasm, de creativitate, de dragoste și alte emoții care ne umple viața. Deci da, putem aelge să ne protejăm toată viața, să evităm incertitudinea și vulnerabilitatea pentru a nu suferi, dar atunci nu vom gutsa din viață la potențialul ei.

               Câte din poveștile interesante ale vieții voastre vin din lipsa de risc, din confort și din control? Câte din poveștile vieții voastre interesante nu au avut la bază incertitudine, vulnerabilitate? Toate poveștile captivante care ne-au umplut viața vin din incertitudine si vulneabilitate in fața acesteia. Când ai simțit ca trăiești cu toată ființa ta? Când ai intrat în incertitudine, când ai rămas vulnerabil și nu ai putut controla chiar totul. Elementul surpriză, dacă vrei, e cheia unei vieți interesante.

               Pot spune că toată viața m-am luptat cu incertitudinea în loc să o îmbrățișez. Am crezut că dacă controlez tot ce pot din toate sferele vieții mă voi proteja, voi fi mai fericită. De protejat, m-am protejat, dar și de fericire. Nu spun să nu ne protejăm. (Bineinteles că de ex un om care nu fumează este clar mai protejat împotriva aproape oricărei boli decât un fumator, nu la acest tip de protecții mă refer).

               Sunt genul de persoană care vrea să știe orice risc implică orice și să prevină tot. Ei bine, mi-am adus mai mult stres și anxietate prin comportamentul acesta compulsiv decât mi-aș fi adus prin acceptarea incertitudinii. Ce putem controla (alimentație, fumat etc.) e bine să controlăm, însă ce nu putem controla, e bine să acceptăm. Ne luptăm cu moriile de vânt, oricum.

               Ce ar fi viața mea fără incertiudine?

               Când iubim pe cineva și ne atașăm de o persoană, avem certitudinea că relația nu se va sfârși nicicând, avem certitudinea că partenerul ne iubește la fel cum îl iubim noi? Nu. Astfel, multe persoane aleg să fugă de intimitate, să fugă de relații, să fugă de iubire, pentru a nu fi răniți, astfel se rănesc singuri, prin faptul că nu își dau voie să cunoască iubirea, cel mai profund și frumos sentiment.

               Când dăm viață, când aducem pe lume un suflețel, avem certitudinea că acel suflețel va fi acolo pentru totdeauna, că este în siguranță, că nu va păți nimic? Nu. Astfel, multe persoane aleg să nu facă copii, din frica de vulnerabilitate și responsabilitate (nu mă refer la persoanele care nu își doresc copii din diverse alte motive), astfel rămân cu dorința neîmplinită și cu întrebarea ce ar fi fost dacă? Când aducem un suflet pe lume nu știm ce ne așteaptă. Vom fi părinți buni? Vom putea fi aici pentru el/ea mereu? Vor fi sănătoși mereu? Vom fi noi sănătoși mereu pentru a le putea purta de gija? S.a.m.d. Nu știm, ne îndreptăm spre incertiduine, rămânem vulneabili în fața necunoscutului. Putem fugi de incertitudine pentru a nu suferi, dar atunci nu vom cunoaște nici bucuria pură. Ne este frică să ne lăsăm să ne bucurăm. Ne este frică e faptul că după bucurie vine ceva imprevizibil, negativ, și alegem de fiecare dată să stăm în gardă, să nu ne lăsăm liberi. Ne este atât de frică să nu ne fure ceva bucuria, încât ne privăm singuri de ea. Credeți că nu este așa? De câte ori vi s-a întâmplat să fie totul bine și frumos, dar brusc să vă găsiți motive de îngrjorare sau nemulțumire? Câți dintre cei care au copii, odată ce se nasc, deși trăiesc o mare bucurie, își provoacă singuri suferință imaginându-și tot felul de scenarii catastrofale în care copilul pățește ceva, câți dintre îndrăgostiți se bucură complet de sentiment fără a-și provoca suferință gândindu-se că povestea de dragoste s-ar putea sfârși, câți oameni le au pe toate, dar au “nevoie” de o mașină ca a vecinului? E un soi de masochism în noi, o parte înnăscut și o parte creat cultural, pe care îl putem depăși, măcar în parte. Lasă-te să fi bucuros! Lasă-te să zburzi! Nu trece peste hop-ul acesta doar pentru a-l planifica pe următorul. Asta facem, deseori, ne axăm pe o problemă, iar odată depășită, în loc să ne lăsăm să ne bucurăm, ne axăm pe următoarea problemă, ca și cum viața noastră ar fi o înșiruire de probleme și scopuri. Hai să facem și lucruri fără scop, doar așa, să ne bucurăm. Dacă scopul activității ar fi bucuria, și nu o realizare anume? Avem impresia că dacă ne lăsăm să fim bucuroși, devenim vulnerabili la pericolele pe care nu le preîntâmpinăm în acel moment. Desigur, procesul poate fi conștient sau inconștient, nu cu toții realizăm ce face mintea noastră. Cum putem oare opri, măcar în parte cercul acesta vicios? Prin recunoștință, prin aprecierea lucrurilor mărunte de zi cu zi și avântarea în incertitudine.

               Ne este atât de frică să fim vulneabili, în fața vieții, în fața altora și chiar în fața noastră. Am fost educați să vedem vulnerabilitatea ca o slăbiciune și curajul ca o virtute, ele fiind de fapt strâns legate și mai aproape de a fi sinonime decât antonime. Ce act de curaj nu se naște din vulnerabilitate? Cum se spune, numai curajosul știe cât îi e de frică. Nu există curaj fără vulnerablitate. Când faci una act curajos, riști. Când riști ești vulnerabil. Îți trebuie curaj să îți schimbi cariera la mijlocul vieții, ești vulnerabil, ai putea să nu reușești și să rămâi fără job. Îți trebuie curaj să iubești, ești vulnerabil, ai putea să fi părăsit sau să rămâi fără partener din cauza unui eveniment nefericit. Îți trebuie curaj să aduci pe lume un suflet, ești vulnerabil, nu ști cum vei face față și dacă te vei descurca suficient de bine. Deci ce este curajul fără vulnerabilitate? Curajul implică risc, și orice risc implică vulnerabilitate.

               Acceptarea și îmbrațișarea vulnerabilității este o comoară. Oamenii ce nu își pot accepta vulnerabilitățile le vor proiecta spre alții, vor deveni frustrați și le vor ascunde și față de ei înșiși, privându-se de adevărata iubire de sine cum am discutat în articolul Iubirea de sine și insecuritățile :: Descarcaredeemotii (webnode.ro). Când te expui așa cum ești, vulnerabilitatea se transformă în curaj. Vulnerabilitatea, cultural vorbind deseori este echivalată cu slăbiciunea. În viziunea mea, vulnerabilitatea se trasnformă în slbăbiciune în momentul neasumării existenței sale, altfel spus, vulnerabilitatea este slăbiciune doar dacă o negăm și refuzăm să o acceptăm.

               Încerc să-mi amintesc cele mai frumoase momente din viața mea, cele mai pline de emoție. Toate au fost momente de vulnerabilitate și incertitudine. Acum mă pregătesc de cel mai mare eveniment din viața mea: să dau naștere. E un eveniment atât de incert și vulnerabil pentru mine, încât mă copleșește extraordinar. Nu știu cum va fi, ce va fi, cum voi fi, nu știu nimic, dar nici nu îmi pot imagina o viață în care să nu aflu, în care să nu mă expun acestei emoții, acestei importante etape din viața mea. Când ne imaginăm un scenariu, când ne îngrijorăm, emoțiile ne copleșesc, nu știm cum vom face față, însă când intrăm încet cu pași mărunți în incertitudine și suntem puși în fața faptului, ne redescoperim curajul pe care nu știam că îl deținem, atunci putem face față cu brio. Nu ne putem lupta cu ceva imaginar, ceva incert din mintea noastră, în schimb când lucrurile chiar se întâmplă, fie ele cel mai rău scenariu, vom avea mereu puterea să înfruntăm și să luptăm, iar emoțiile vor fi mai puțin negative decât când ne imaginăm scenariul. Astfel, de ce să-mi fie frică, când cea mai mare frică am trăit-o deja în imaginația mea? Frica de frică este cea mai intensă, nu de eveniment, ci frica că nu vom face față acelui eveniment, că vom fi depășiți de situație, că ne va fi frică. Când vom fi acolo, vom fi curajoși.

 

Incertitudine

Tu cine esti?

Si de ce esti?

Ma sperii și mă faci să fug.

Mă faci să-mi fie frică,

Să te las să mă cuprinzi.

 

Tu cât vei sta?

Si ce vei face?

Eu nu te pot vedea.

Mă lupt cu tine

De când mă știu,

Și fug de tine și mă tem.

Dar ce-aș fi eu fără de tine?

Și unde ar fi viața mea acum?

Dacă nu te-aș fi cunoscut nicicând

Nu stiu, incert, oricum.

 

Aș vrea să te îmbrățilez,

Să-mi dai și mie din culoarea ta

Credeam că-i negru tot în tine

Încet, încet te pot vedea.

 

Remarc culori aprinse, vii

Te-am asociat cu ce e mort

Dă-mi mâna să te țin

Și voi cunoaște

Cândva toată paleta ta

De culori.

 

 Mă las în grija ta!

Mă poți lovi,

Mă poți îmbrățișa.

Alegerea nu e a mea,

Eu mă încred,

Te las să faci ce vrei cu mine,

Și să mă porți în mări pustii

În mări sărate, ape dulci

Unde mă duci?

Eu nu voi ști.

 

REFERINȚE:

Brown, B. (2012). The Power of Vulnerability: Teachings on Authenticity, Connection and.

 

Brown, B. (2010). The gifts of imperfection: Let go of who you think you're supposed to be and embrace who you are. Simon and Schuster.

 

Pidgeon, N. F., & Beattie, J. (1998). The psychology of risk and uncertainty (pp. 289-318). Blackwell Science, London.