Iubirea de sine și insecuritățile
24.08.2022 16:12
Iubirea de sine este un subiect destul de adus în discuție în ultimul timp în online, dar oare la ce se referă cu adevărat?
Iubirea de sine a fost văzută decenii și secole la rând ca un act egoist. Poate unii dintre noi am fost chiar educați de alte generații că nu e bine să te iubești pe tine și este greșit. A fost mult timp echivalata ideea de iubire de sine cu narcisismul sau cu egoismul, ca un antagonist al altruismului. Ei bine, aș putea sa afirm că iubirea de sine este mai aproape de altruism decât de egosim. În cele ce urmează voi argumenta și de ce.
În primul rând imaginea ta despre tine se reflectă în cei din jurul tău, altfel spus tu te reflecți pe tine în cei din jurul tău. Astfel, în momentul în care tu te apreciezi realmente, ai mai mari șanse de a-i aprecia pe cei din jur, în momentul în care ai compasiune și înțelegere pentru propriile defecte și greșeli, mai probabil vei avea compasiune și pentru greșelile celor din jur.
Să explic de ce iubirea de sine nu are nimic, sau prea puțin în comun cu narcisismul. Narcisismul este o manifestare a unui cumul de insecurități. O persoană narcisistă, care mereu se laudă sau arată cât de extraordinară este ea, deobicei este plină de insecurități și nu se acceptă pe sine însuși, compensând prin comportamentul și atitudinea de superioritate. Astfel, aceștia nu putem spune că au realmente auto-compasiune, deoarece au un ego atât de ridicat încât ei nu pot accepta faptul că greșesc, astfel nu își recunosc greșelile și nu putem afirma că se apreciază pentru ceea ce sunt, ci pentru o imagine, pentru o iluzile a ceea ce reprezintă. O astfel de persoană întradevăr, nu va fi probabil capabilă să aprecieze sincer și să iubească necondiționat alte persoane. Însă iubirea de sine nu este deloc așa.
Un om care are cu adevărat iubire de sine este acela care se acceptă necondiționat, care își vede greșelile și și le iartă, nu acela care se consideră fără de greșală. Iubirea de sine nu inseamnă să te vezi perfect sau să nu vrei să te schimbi, înseamnă să te vezi cum ești și să dorești să te îmbunătățești când este cazul. Înseamnă să nu te auto-blamezi, dar nici să nu dai vina pe alții pentru a-ți salva ego-ul. Înseamna pur și simplu a accepta propria persoană cu bune și rele, și a încerca prin compasiune să corectezi lucrurile negative din tine.
Foarte mulți dintre noi căutăm în relații iubirea necondiționată, căutăm în alte persoane acest tip de acceptare și de dragoste, și de multe ori ne trezim nefericiți. De ce? Pentru că noi suntem cei care trebuie în primul rând să ne iubim. Dacă noi nu ne iubim, ne va fi greu să acceptăm să fim iubiți necondiționat de către alții, chiar și când vom fi, vom refuza prin comportamente involuntare, inconștiente această afecțiune din credința că nu o merităm. Culmea, când îți oferi tu ție acceptare și iubire necondiționată, atitudinea celorlalți în ceea ce te privește, părerea lor despre tine sau alegerile tale, respectiv acceptarea socială devine aproape inutilă, altfel spus tu ști că ești acolo pentru tine și te ai pe tine indiferent ce se va întâmpla, tu ai susținerea ta, care face mai mult decât susținerea oricărei alte persoane. Nu vei mai simți nevoia să te justifici în fața altora și vei intra cu greu în defensivă în cazul criticilor, putând să le ignori cu ușurință când sunt nefondate (deoarece iubirea de sine implică și o mai mare siguranță pe sine) și să le accepți când sunt constructive (ego-ul nu va fi rănit).
Suntem crescuți în mentalitatea competiției, a superiorității și inferiorității, a ego-ului, a „eu sunt mai bun” sau „eu sunt mai slab” ca alții, a comparaților permanente cu cei din jur, a consumatorismului excesiv, a capitalismului și individualismului. Ceea ce vreau să spun prin fraza anterioară este faptul că, societatea în care trăim, prin promovarea comparației, competiției și individualismului ne determină să dorim să fim mai buni ca alții, ceea ce naște insecurități în mometul în care nu ne vedem mai buni sau mai sus ca alții, sau în momentul în care realizăm că suntem din anumite puncte de vedere sub alte persoane. Aici intervine și iubirea de sine sau acceptarea de sine necondiționată. În lipsa celor două, în momente în care nu suntem unde dorim să fim prin comparație, ajungem să avem stări anxioase, depresive și să ne auto-criticăm, poate mai mult decât o fac alții, să vorbim cu noi așa cum nu am vorbi niciodată cu alții, să ne adresăm cuvinte jignitoare „nu sunt in stare”, „sunt un ratat” „nu sunt bun de nimic” etc. Din lipsa iubirii de sine se nasc multe probleme emoționale și psihologice. Nu în ultimul rând iubirea de sine vine la pachet cu capacitatea de a spune nu, de a impune limite sănătoase atât la locul de muncă cât și în relații.
Iubirea de sine se revarsă și asupra celor din jur, cum spuneam mai sus. O persoană cu iubire de sine scăzută, va încerca de multe ori să compenseze și să se ridice prin comparație cu alte persoane. În general, critica gratuită a celor din jur vine din insecuritate și acceptare redusă a propriei persoane. Aici nu mă refer când criticăm o idee, sau un comportament care este inadecvat (ex. Vecinul nu imi răspunde la salut, nu sunt de acord cu politica de tip y), ci la bârfă sau denigrare, la insulte sau la criticarea oamenilor ca ființe și nu a comportamentului lor. Voi lua un exemplu ipotetic. O femeie care critică femeile pentru modul în care arată, fie că sunt prea slabe, fie ca sunt prea grase, fie că au părul colorat, că sunt divorțate, că au avut mai mulți parteneri de-alungul timpului, etc. Repet, nu mă refer la o critică izolată, ci la un pattern de a critica sau ce a te vedea superior prin comparație. În exemplul dat mai sus, chiar dacă nu mereu, deobicei este vorba de proprile insecurități reflectate în alte femei. Critica femeilor către alte femei legate de faptul că arată într-un anumit fel de multe ori vine din insecuritate, în sensul că dacă ele ar fi fie prea grase sau prea slabe, nu s-ar mai iubi, sau nu s-ar mai putea accepta pe sine, și astfel orientează acest fapt și spre alte femei. De asemenea, critica altor femei pentru alegeri diferite în viață poate veni din nevoia de a-ți hrăni ego-ul și imaginea de sine prin criticarea altora. Alfel spus, eu sunt superioară femeii x pentru că nu sunt o femeie „de moravuri ușoare”, eu sunt superioară lui y pentru că am ales cariera și sunt o femeie independentă. Ca si cum ar trebui să-și demonstreze că au făcut alegerea corectă, pentru că altfel acceptarea si imaginea de sine au de suferit.
O persoană care se iubește și acceptă, va iubi și va accepta pe cei din jur. Revenind la exemplul cu femeia, o femeie care se iubește va susție alegerile femeilor și drepturile femeilor și nu va denigra nefondat alte femei pentru ideologii sau aspecte fizice diferite (repet, nu mă refer la situații izolate sau criticarea de comportamente inadecvate), nu se va simți superioară cu alegerile ei, și nici inferioară.
Acum am luat un exemplu cu femeie deoarece este ceva ce chiar am văzut recent, dar se aplică bineînțeles oricărui gender și în diverse situații.
Cum să facem să ne iubim pe noi înșine? Iubirea de sine se poate dezvolta prin terapie CBT, prin corectarea gândurilor iraționale și a schemelor cognitive cum am discutat în articolul :: Cum să ne creștem satisfacția cu viața? Legătura gând-emoție-comportament :: Descarcaredeemotii (webnode.ro), dar și prin învățarea unor abilități de acceptare radicală regăsite în terapia ACT.
Validarea interioară e crucială, validarea exterioară e opțională.
Iubește-te!
Iubește-mă!
Cu-atâta foc
Iubește-mă!
Cu-atâta iubire
Încât să mă sufoc.
Iubește-mă așa cum n-ai iubit pe nimeni
Iubește-mă așa cum știu că merit
Dar uneori nu realizez.
Iubește-mă cu atâta necondiționare
Încât să mă întreb de ce
Iubește-mă cu atâta acceptare
Încât să fiu confuză
Cu seninătate și brațele deschise orișicând
Iubește-mă îmbrațișând.
Iubește-mă și când greșesc atât de tare
A greși e omenesc, iubește-mă în continuare
Iubește-mă când nimeni nu mă va iubi
Iubește-mă până mă-nec în a iubi.
Iubește-mă atunci când mă scufund
Iubește-mă când ies la suprafață
Iubește-mă când beau apă sărată
Iubește-mă când mă-nec cu praf
Iubește-mă când nu am noimă
Iubește-mă când sunt de neiubit
Îți spun.
Tu ști deja.
Îți cer.
Tu faci deja.
Îți ofer.
Tu-mi dai deja.
Ceea ce nu aștept de la nimeni altcineva.
Iubirea ta, iubirea mea.
Vezi tu, iubirea nu vine din colo
E chiar aici, în mine.
Iubește-mă așa cum nimeni
Niciodată nu te-a iubit
Iubește-mă la infinit și încă-odată
Iubește-mă indiferent de gustul apei.
Iubește-mă indiferent de mări secate
Iubește-mă atât de suficient
Încât să mă salvezi și vindeci
Eu mă iubesc atât de mult
Încât voi mă voi iubi indiferent.
REFERINȚE
Bernard, M. E. (Ed.). (2014). The strength of self-acceptance: Theory, practice and research. Springer Science & Business Media.
Chamberlain, J. M., & Haaga, D. A. (2001). Unconditional self-acceptance and psychological health. Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy, 19(3), 163-176.
Fromm, E. (1939). Selfishness and self-love. William Alanson White Psychiatric Foundation.
Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (2011). Acceptance and commitment therapy: The process and practice of mindful change. Guilford press.
Murray, S. L., Holmes, J. G., MacDonald, G., & Ellsworth, P. C. (1998). Through the looking glass darkly? When self-doubts turn into relationship insecurities. Journal of personality and social psychology, 75(6), 1459.