25.08.2023 18:46
Din pacate în scoli nu s-a învățat și nu s-a pus baza deloc pe nimic ce ține de noi ca oameni, ci doar de cultura noastră generala.
Generațiile vechi încă au impresia că a avea cultura generala te face om. Oameni care știu ani și date, scriitori și oameni de știință dar nu știu sa-si numească propria emoție sau sa se pună în papucii altuia. Oameni care nu știu să-și controleze furia sau să-și oprească îngrijorările. Oameni care nu stiu comunica asertiv și prefera sa strângă toate emoțiile negative și sa le închidă în cutia pandorei ca mai apoi acestea ori sa rabufneasca ori sa se transforme într-o tulburare emoțională.
Ne învățăm copiii de mici că "nu este voie sa plangi", "nu plange" " băiețeii nu plâng, ce esti tu fetiță?", "copiii n-au nervi" s.a.m.d.
Trăim într-o societate în care oamenii habar nu au să-și spună punctul de vedere într-un mod asertiv sau sa accepte un alt punct de vedere fără conflict, într-o lume în care avem voie sa exprimam doar emoții pozitive în mod public și ne cerem scuze dacă nu ne simțim în apele noastre, în care trebuie sa zâmbim fals și sa ne prefacem ca ne simțim bine în permanență.
Poate mulți oameni nu înțeleg necesitate educării emoționale a copiilor, pentru că nici ei nu au fost educați emoțional. De aceea atât de mulți adulți azi au nevoie de terapie, și mai trist e ca putini din cati au nevoie chiar apelează la ea. Niște skill-uri atât de importante și atât de utile și cruciale pentru propria fericire și pentru relaționarea cu cei din jurul nostru; a ști comunica, a ști accepta critica, a ști sa trăiești în prezent, a ști sa accepți necondiționat, a ști sa te iubești, a avea compasiune, a ști sa oferi, a ști sa empatizezi. Cu toate astea am face o lume puțin mai plăcută, mai fericita, mai împlinită. Mai puține divorțuri și mai multe mariaje fericite, mai puțini copii cu traume emoționale, mai mulți oameni împliniți și fericiți, mai multa grijă pentru cei din jur și chiar pentru mediul înconjurător, mai multe zâmbete sincere.
Așadar am decis sa îți scriu o scrisoare pe care sa o citești când vei fi mare, oridecateori te vei afla în dificultate.
Scrisoare pentru copilul meu:
Draga Dominic,
Te iubesc atât de mult încât nu îți poți închipui. Nici eu nu îmi pot închipui. Eu acum pot procesa iubirea ce ți-o port. Mi-a fost frică sa te iubesc asa cum te iubesc. Mi-a fost frică să nu te pierd, mi-a fost frică sa nu pierd acest dar extraordinar pe care l-am primit. Mi-a fost frică să te iubesc atât de mult cât te iubesc deja, mi- a fost frica să nu cumva sa nu fie destul. Mi-a fost frică să nu greșesc, mi-a fost frică să nu te dezamăgesc, mi-a fost frica de frica ta, mi-a fost frica ca nu cumva vreodată sa nu te mai pot vedea. Mi-a fost frică sa te iubesc, și totuși te iubesc enorm în pofida fricii, pe care n-o pot controla, mi-ai dat putere sa nu-mi mai fie frică.
Aș vrea să ști și aș vrea să îți arăt că mami te iubește indiferent de orice. O astfel de iubire nu ai crede că există și nici nu ți-o vei putea imagina vreodată pana nu vei avea si tu copii. Nici eu nu am putut. E ceva incredibil de frumos în iubirea ce ți-o port.
O iubire care înflorește și dă sens vieții.Te iubesc Dominic!
Nu pot să cred că am creat viață. Sarcina e un dar extraordinar, fiecare etapa din sarcină și din creștere e ceva incredibil. Unic. Special. Deosebit. Nu am cuvinte sa descriu amalgamul de emoții resimțite. Poate sunt prea introspectiva, îmi pun prea multe probleme. Sunt prea profundă poate. Dar eu nu pot sa cred că am dat viață. Nu pot să cred că am creat. Nu pot să cred că viața mea poate fi atât de frumoasă. Mi-e greu sa procesez lucrurile bune care mi se întâmplă. Mi-e greu să accept ca da: am o minune în viata mea. Mi-e frică ca ceva să nu-mi fure fericirea asta, încât parca nu ma las sa ma bucur de ea. Sunt atât de vulnerabila, doamne, ce frumos!
Puiule, plângi! Puiule, ai voie sa plângi! Ai voie sa fii supărat, fericit, furios, și oricum altcumva! Ce e rău în a plânge? Plânsul e o descărcare funcțională a emoțiilor atât pozitive cât și negative. Emoțiile au nevoie sa fie descărcate într-un fel sau altul. Inhibarea excesiva a plânsului înseamnă descărcarea emoțiilor în alte feluri de multe ori mult mai nefunctionale: în agresivitate, în reprimare, în dependente, în somatizari fizice, în depresii, etc.
Puiule,plângi. Puiule, descarcă-te, e sănătos sa plângi și nu este nimic altceva decât o descărcare de emoții.
O sa fac tot ce mi sta în putință sa fi fericit, dar dacă te simți câteodată trist sau furios, e ok, e firesc, e normal, și e normal sa vrei sa plângi când te simți asa.
Puiule, nu vreau să fi doctor, avocat sau inginer. Vreau sa fii ce vrei tu sa fi!
Nu vreau să fi un om de succes și plin de bani, nu vreau să ai notele cele mai mari și să fi primul din clasa, vreau doar să fi fericit.
Vreau sa ști să ai auto compasiune, vreau să te iubești pe tine și pe cei din jurul tău neconditionat, vreau să fi un om bun și vreau să ști sa te bucuri de frumos. Vreau să fi împlinit și fericit.
Vreau să cresc un copil fericit, acesta este adevăratul succes. Vreau sa te pregătesc pentru adevărată viata, nu pentru memorarea unor ani din cărți, vreau să te vad zâmbind când iei o nota mare dar nu plângând la o nota mica. Vreau sa înțelegi ca mami te iubește și când ești cuminte și când ești furios, și când faci prostii. Vreau sa ști că a fi fericit si implinit înseamnă succes, nu a munci peste program sa acumulezi bani în cont. Vreau sa ști ca ești demn de respect, și că meriți sa fi tratat frumos.
Puiule, eu ca si copil am creat o lume în care sa simt o urmă de control într-o lume perceputa incontrolabilă, și am învățat sa trăiesc acolo de atunci înainte.
În lumea mea controlata fiecare pas se face pe un teren minat.
Minele sunt puse de mintea mea și explodeaza la senzori depărtați.
Am minat întregul meu ecosistem până când am rămas izolata în el, fără a mai putea ieși de gardul construit din si de mine.
Stau aici. În interior. E periculos afara, de aceea am minat ecosistemul meu, pentru a nu permite pericolului sa pătrundă. În schimb, exista șanse sa fiu victima propriilor mine. Sau sunt deja?
Nu știu. Tot ce știu este în ecosistemul meu construit. În afara e periculos, de aceea am pus mine. Ma tem ca ar trebui sa ma tem mai mult de mine.
Dar parca e mai ușor sa am o iluzie de control, sa mă rănesc din mine puse de mine decât sa risc sa ma rănesc pe teren necunoscut.
Oare cum e acolo? Oare ce e acolo? Oare sunt mine? Sau minele sunt construite doar de mine?
Așa am învățat. Asa m-am adaptat. Intergenerational, am construit ziduri sa nu între "dușmanii". Și ne-am minat singuri, generație de generație.
Încerc sa dezactivez încet și ușor una câte una pe rând...minele. Puiule, nu vreau sa te minez și sa trăiești izolat o viata în mine construite de mine cum am trăit eu în mine construite intergenerarional.
Puiule, o sa încerc sa dezactivez toate minele pentru tine, și pentru mine.
Puiule, vreau și sper și îți promit ca o sa fac tot posibilul sa fi ultima generație care trăiește înconjurat de mine.
Vreau sa fii liber! Mult mai liber decât am crezut ca sunt eu.
Trebuie sa ma eliberez pe mine mai întâi de mine pentru a te elibera sau mai bine spus a nu te îngrădi pe tine.
Tu ai schimbat ceva în mine, ceva ce nu-mi doresc sa vad în tine, nu-mi doresc sa mai vad mine.
În terenul meu minat pe exterior cu iluzia siguranței în interior tot ce trăiam era frica de explozie și atac.
De când tu, puiule, m-ai salvat. Am văzut ce nu vreau sa îți transmit. Am văzut câtă fericire poți transmite. Am cunoscut ce înseamnă fericirea și vulnerabilitatea ca putere. M-ai învățat sa ma bucur, m-ai învățat să trăiesc altfel, m-ai învățat ca în ciuda minelor din exterior, tu ai dezactivat minele din mine, ca eu să pot dezactiva minele din exterior pentru tine.
M-ai învățat sa fiu fericită, nu doar declarativ. M-ai învățat că alături de frică și tristețe poți avea un sens și sa simți în același timp și fericire. M-ai învățat să vad lumea cu ochelari roz.
Credeam ca eu ca mamă te învăț pe tine, dar ai atâtea de a mă învăța tu pe mine.
Înainte aveam nevoie sa-mi găsesc momente de fericire, acum o trăiesc tot timpul.
Mulțumesc Dominic!
